Societatea evoluează rapid, iar cadrul social în care se dezvoltă și cresc copiii se schimbă în permanență. În schimb, nevoile copiilor, dificultățile lor de adaptare la cerințele sociale sunt neschimbate, ba mai mult, se poate spune că paleta dificultăților și problemelor copiilor se extinde.
Traumele trăite de copil, situațiile porblematice la care acesta este expus, didactogeniile, sunt doar o parte din motivele pentru care copiii se angajează în comportamente nesănătoase. La acestea se adaugă cu siguranță factori foarte variați legați de dezvoltarea copilului și desigur stilul de parenting al părinților.
Atunci când copilul pășește împreună cu părintele în cabinetul psihoterapeutului, psihoterapeutul trebuie să se focuseze pe construirea relației terapeutice cu copilul, să fie adultul din viața copilului care va face lucrurile într-un mod diferit de al adulților din jurul lui. Pe lângă faptul că psihoterapeutul este o persoană necunoscută pe care copilul o vede prima dată, mai există posibilitatea ca acesta din urmă să fie asociat cu un medic sau un educator, ceea ce poate spori anxietatea copilului.
Prin urmare psihoterapeutul trebuie să nu uite că limbajul copiilor este diferit de cel al adulților: dificultățile de verbalizare ale copilului mic sunt prezente la această etapă de vârstă, iar atunci când limbajul verbal este prezent, copilului îi este mereu dificil să discute despre stările lui emoționale, cel puțin prin intermediul limbajului verbal.
În munca sa, psihoterapeutul trebuie să țină cont în primul rând de principalele caracteristici de dezvoltare ale copilului, de specificul etapelor de dezvoltare, și mai ales de faptul că activitatea principală caracteristică vârstei este jocul.
Psihoterapeutul care lucrează cu copii ar fi de dorit să aibă anumite calități. În primul rând ar trebui să existe dragostea pentru copii. Apoi, ținând cont că tehnicile folosite sunt preponderent cele legate de vârsta de dezvoltare a copilului, psihoterapeutul ar trebui să fie în contact cu copilul său interior. Psihoterapeutul trebuie să guste micile mari provocări ale copilului, să guste cu umor șotiile și să fie capabil să inducă copilului reacții pozitive. Cu alte cuvinte, psihoterapeutul ar fi de dorit să se simtă confortabil cu sentimentele, gândurile și impulsurile copilărești și să intre în jocul copiilor.
–Corina Levu
Comments are closed